Memoria şi identitatea, individuale sau colective, sunt percepute în conexiune, în ciuda subiectivităţii şi vulnerabilităţii demonstrate a memoriei individuale şi a inaccesibilităţii ultime a adevărului istoric. Ultimele două decenii au probat o Europă Centrală şi de Est cuprinsă de frenezie memorială, context in care documentariştii s-au simţit obligaţi să re-examineze evenimente şi contexte ale trecutului recent şi, implicit, să reflecteze asupra rolului filmului documentar in articularea constiinţei istorice. Înainte spre trecut aşadar. De unde-am pornit şi unde-am ajuns, "după douăzeci de ani"? (Adina Brădeanu)

"Cantitatea de suferinţă cu care e confruntat zilnic individul contemporan este, probabil, fără precedent.", scrie John Berger în Hold Everything Dear, despre avalanşa de sisteme de represiune, de metode de degradare şi maculare a fiinţei umane şi, implicit, de imagini intolerabile ale violenţei şi suferinţei umane. Tocmai această multiplicare a contextelor traumatice a determinat, recent, nu numai reorientarea semnificativă a regizorilor către documentarea abuzurilor şi traumelor, dar şi decizia indivizilor implicaţi în astfel de contexte de a veni în întâmpinarea camerei şi de a se angaja în gesturi confesionale extreme, din nevoia de a-şi rescrie experienţele într-un registru al comprehensibilităţii şi utilităţii sociale. (Adina Brădeanu)

Puţine lucruri din realitatea socială imediată sunt evidente, transparente, dincolo de necesitatea unei demonstraţii. Documentarul capabil să “prindă” prezentul într-o formă cu adevărat memorabilă e de obicei consecinţa deciziei documentaristului de a se concentra asupra nuanţelor, a umbrelor şi a urmelor subtile ale evenimentului sau contextului (sur)prins / reprezentat, fără a încerca să ataşeze realului sensurile sale personale. Numai astfel, ţie, ca spectator, ţi se oferă şansa unei intâlniri mediate şi totuşi veritable cu respiraţia umanităţii - simultan vulnerabilă şi înspăimântătoare. (Adina Brădeanu)

Aminteşte-ţi sau imaginează-ţi instalaţia lui Anish Kapoor "Memorie", expusă la Muzeul Guggenheim din Berlin: un rezervor uriaş, în forma unui glonte din oţel de douăzeci si patru de tone, plasat în sala de expoziţie astfel încât să nu existe nici un unghi din care vizitatorul să poată avea o perspectivă asupra întregului obiect. Mărimea şi poziţia sculpturii asigură parţialitatea perspectivei: privitorul este obligat să recompună întregul prin ‚montarea’ laolaltă a perspectivelor disponibile. Încerci să ghiceşti contururile interiorului – gol, întunecat şi totuşi seducător – dar singura opţiune posibilă este aceea de a îl recompune continuu din memorie. Kapoor consideră relaţia privitorului cu lucrarea sa un act de "sculptură mentală" - un posibil punct de plecare pentru secţiunea următoare a programului, TRECUTUL IMPERFECT. (Adina Brădeanu)

"All the people like us are We / And everyone else is They / And They live over the sea/While We live over the way." scria Kipling. Dar ce se întâmplă atunci când "Ei" nu mai locuiesc peste mări şi ţări? Pe de o parte, o lume mobilă, frontiere permeabile, identităţi articulate independent de geografie, subiectivităţi definite de mai multe zone de apartenenţă. Pe de altă parte, azilanţi colapsând la frontierele Europei şi noi forme de separare e unei părţi a lumii de celalaltă parte. Frontiera, ca metaforă persistentă a lumii contemporane, dă numele acestei secţiuni a programului ONE WORLD ROMANIA: frontiera geopolitică ataşată imaginarului transnaţional contemporan, dar şi graniţa simbolică persistentă în confruntarea cotidiană cu forme ale ‘diferenţei’ care solicită un angajament diferit de cel presupus de discursul, adesea arid, al incluziunii sociale. (Adina Brădeanu)